Pelerinaj Florii
In Sâmbăta Floriilor parohia noastră a organizat și anul acesta Pelerinajul tradițional de Florii.
Au participat copii, părinți, bunici cu icoane și flori în mâini asemănându-se și alăturându-se tainic celor care au mers alături de Mântuitorul și L-au întâmpinat cu smerenie și nădejde acum 2000 de ani.
Domnul Hristos intră în Ierusalimul patimilor și al suferințelor. Cei care Îl laudă acum urmează să devină acuzatori ai Săi. Cei care Îl primesc acum ca pe un Împărat urmează să Îl răstignească ca pe un făcător de rele.
Acest eveniment marchează și intrarea creștinilor în săptămâna patimilor, a pătimirilor Fiului lui Dumnezeu. Cel care a pătimit acum 2000 de ani, suferă și astăzi pentru că noi de multe ori Îl acuzăm în loc să Îl slăvim, Îl defăimăm în loc să Îi înălțăm cântări de slavă, Îl batjocorim în loc să-I mulțumim. Îl facem să sufere în loc să suferim noi pentru El sau alături de El și ne îndepărtăm de Cel ce s-a coborât la noi ca să ne facă frați ai Săi.
Am pășit cu smerenie pe urmele Mântuitorului și am încercat să devenim contemporani cu El, cu suferința Lui. De aceea săptămâna care urmează poate fi și o săptămână a pătimirilor noastre. Suferim alături de El prin post aspru, rugăciune intensă și fapte bune.